„Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie“ de John Ortberg

Vă invit astăzi să descoperiţi o carte care ne învăţă cum să ne jucăm.

Cineva spunea cu mult timp în urmă că viaţa este un joc, şi aceasta este principala imagine care se află la baza acestei cărţi. Prin faptul că o folosesc, eu nu spun că nu trebuie să ne luăm viaţa în serios. […] viaţa, asemenea unui joc, se îndreaptă către un ţel. Ea are un obiectiv; nu este doar un şir de activităţi aleatorii. Mai mult decât atât, viaţa are reguli ce trebuie urmate şi fiecare dintre noi îşi va dezvolta o strategie de joc. Jocul nu va continua la nesfârşit.

Cartea se cheamă Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie şi este scrisă de John Ortberg.

Cred că v-am făcut curioşi, nu-i aşa? Este un joc captivant, iar cartea este la fel de captivantă şi foarte uşor de citit. Ea se împarte în şase secţiuni şi 21 de capitole, care ne arată care este jocul, care este obiectivul lui, structura, regulile, pericolele acestuia şi felul în care se poate câştiga.

În prima secţiune, Jocul, John Ortberg ne prezintă imaginea pe care o va folosi pe tot parcursul cărţii şi care ne va învăţa câteva lucruri importante: el evocă felul în care juca împreună cu bunica lui jocul de societate Monopoly şi cum ea l-a învăţat cum se joacă, l-a învăţat că este nevoie să rişti ca să câştigi, dar cel mai important dintre toate, l-a învăţat că la finalul jocului, toate se întorc în cutie. Toate proprietăţile şi banii câştigaţi în timpul jocului se întorc în cutie. La fel şi în viaţă, avem nevoie să ştim cum să jucăm, care este obiectivul jocului, să ştim când să riscăm şi mai ales, să nu pierdem din vedere că tot ce strângem aici pe pământ se va întoarce la sfârşitul vieţii în cutie.

Tocmai de aceea este foarte important să cunoaştem de la început care este obiectivul jocului, adică obiectivul vieţii.

Obiectivul vieţii, în învăţătura lui Isus, este unul extraordinar de simplu: Îmbogăţeşte-te faţă de Dumnezeu!

Ce înseamnă, însă, la modul concret să te îmbogăţeşti faţă de Dumnezeu? Autorul ne oferă câteva răspunsuri: să-ţi cultivi sufletul, să-i iubeşti pe cei de lângă tine, să dăruieşti cu generozitate etc. Asta înseamnă, de fapt, că trebuie să trăim pentru lucruri cu caracter veşnic. Lucrurile veşnice din viaţa noastră sunt oamenii, Dumnezeu şi faptele făcute din dragoste.

În secţiunea următoare aflăm care este structura jocului. Autorul ne arată că noi, oamenii, avem tendinţa să ţinem scorul vieţii în trei moduri diferite: ori prin compararea cu alţii, ori prin competiţie, ori prin căţărarea deasupra, prin urcarea în ierarhiile sociale. Însă tot el ne atrage atenţia că niciunul dintre aceste modalităţi de a ţine scorul nu este cea practicată de Dumnezeu. Şi el face trimitere la un pasaj din Biblie în care Pavel vorbeşte despre modul în care ţine Dumnezeu scorul. El spune: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob.“

Relatarea întregii vieţi a lui Isus nu este povestea cuiva care urcă, ci a cuiva care coboară de pe o scară – o serie de coborâri.

Acest lucru înseamnă şi să renunţăm la lucrurile care ne trag înapoi, care stau în calea trăirii noastre după standardele lui Dumnezeu.

Nu trebuie însă numai să renunţăm la lucrurile care ne ţin legaţi de lumea trecătoare, ci şi să ne retragem efectiv din poziţia de Stăpân al Tablei de Joc. Noi nu putem controla mersul acestei lumi şi nici măcar al vieţii noastre. De aceea, trebuie să-i predăm controlul lui Dumnezeu

Capitolul 9 este un capitol important pentru că el ne atrage atenţia că viaţa nu poate fi trăită decât o dată şi că trebuie să avem grijă cum o trăim pentru a nu avea la sfârşitul ei regrete amarnice.

În secţiunea a patra a cărţii ni se arată cum trebuie să jucăm: ca nişte oameni în care ceilalţi pot avea încredere. Această încredere se capătă prin felul în care alegem să ne petrecem timpul şi viaţa şi în măsura în care investim în oameni.

Pentru că unul dintre cele patru cele mai importante lucruri în viaţă evidenţiate de John Ortberg este chemarea, el ne îndeamnă să ne descoperim misiunea şi ne atrage atenţia în capitolul 14 că misiunea noastră începe din locul în care ne aflăm, nu de unde credem noi că ar trebui să ne aflăm şi de aceea nu trebuie să amânăm îndeplinirea misiunii noastre pentru că nu ne simţim noi pregătiţi.

Fii acel gen de jucător pe care să şi-l dorească orice competitor, ne îndeamnă autorul în capitolul 19. El ne provoacă să învăţăm să pierdem cu eleganţă, să câştigăm cu eleganţă şi să iertăm cu eleganţă.

La cruce vedem cum arată harul atunci când pierde, atunci când câştigă şi atunci când iartă. Iar oamenii încă mai speră să vadă pe cineva care arată în felul acesta. Noi suntem chemaţi să devenim astfel de oameni.

În ultimul capitol al cărţii ni se arată că putem avea patru perspective diferite asupra morţii: fie să o ignorăm, fie să o ascundem, fie să o păcălim, fie să o acceptăm. Acceptarea ei duce la speranţă, pentru că este nevoie de moarte pentru înviere, iar noi, ca suflete nemuritoare avem nevoie de speranţa învierii, a faptului că nu se termină totul după moarte.

Într-o zi totul se va întoarce în cutie. Poate că în viaţa aceasta ai crezut că eşti Stăpânul Tablei de Joc. Sau poate că ai jucat rolul unui pion. Lucrurile materiale şi titlurile şi lucrurile care sunt considerate o mare bucurie în acest joc nu înseamnă de fapt chiar atât de mult. Însă nu dispera! Trăieşte înţelept. Regele mai are de făcut o mutare.

Regele este Dumnezeu, care va decide când se vor întoarce şi lucrurile vieţii noastre în cutie. Aşa se încheie cartea lui John Ortberg, Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie. Când se termină o carte… se întoarce în bibliotecă…sau se dă mai departe. Şi asta am încercat să fac şi eu, făcându-vă un scurt rezumat al ei.

Mie această carte mi-a atras atenţia din nou că nu mă gândesc îndeajuns de mult la moarte şi la cum pot investi mai mult în lucruri cu valoare eternă. Cred că avem deseori nevoie de astfel de alarme, pentru că, aşa cum am descoperit, viaţa trece repede, nu are buton de derulare înapoi şi nu cred că ne dorim niciunul dintre noi să regretăm că nu am făcut anumite lucruri care nici nu erau aşa de greu de făcut dacă eram mai disciplinaţi şi mai atenţi la felul în care ne-am investit timpul. Să luăm aminte la mesajul acestei cărţi şi să investim în oameni şi în relaţia noastră cu Dumnezeu! V-o recomand cu căldură pentru a vă ajuta să vă evaluaţi şi reajustaţi perspectiva asupra vieţii şi a timpului, lucru pe care cred că avem nevoie să-l facem în fiecare zi, pentru că nu ştim când se va încheia jocul pentru noi.