„Pasiune şi puritate“ de Elisabeth Elliot

Astăzi vă invit să descoperiţi o carte a cărei lectură a avut un impact deosebit asupra mea. Este vorba despre Pasiune şi puritate, scrisă de Elisabeth Elliot, soţia cunoscutului misionar Jim Elliot. Această carte reconstituie povestea de dragoste dintre Elisabeth şi Jim, urmărind să ilustreze perspectiva pe care ar trebui să o aibă tinerii creştini asupra relaţiilor cu sexul opus şi asupra căsătoriei şi să ne arate (aşa cum spune şi subtitlul cărţii) „cum să ne punem viaţa sentimentală sub controlul lui Cristos“.

Cartea a apărut pentru prima dată în 1987 sub titlul Passion and Purity – Learning To Bring Your Love Life Under Christ’s Control, cu o introducere de Ruth Bell Graham, dar mesajul ei şi chiar reproşurile pe care le face Elisabeth Elliot celor din vremea ei sunt încă valabile.

Iată ce spune Ruth Bell Graham în introducere:

„Aceasta este o carte despre modul în care trebuie să ne punem viaţa sentimentală sub autoritatea şi domnia lui Isus Hristos. Elisabeth a scris-o într-un stil foarte apropiat şi personal, ilustrându-şi tema cu amintiri, extrase din jurnal şi scrisori vechi de dragoste adresate lui Jim Elliot.“

Eu am primit această carte cadou de ziua mea şi am citit-o pe nerăsuflate în următoarele două zile (fiind şi destul de subţire). Era prima carte pe care o citeam de Elisabeth Elliot şi nu ştiam mai nimic nici despre Jim Elliot, aşa că pentru mine a fost un „spoiler“ care m-a dezamăgit destul de mult iniţial faptul că în prefaţa scrisă de autoare aceasta face o scurtă cronologie a relaţiei lor care se încheie cu „1956 – 8 ianuarie, Jim moare ucis de săgeţile Auca“. Din asta îţi poţi da seama de fapt că nu dragostea lor va fi tema centrală a cărţii (sau nu numai asta), ci mai degrabă aşteptarea în vederea unei poveşti de dragoste care ori nu a venit încă, ori nu şi-a cunoscut încă împlinirea în căsătorie.

Aşadar, cea mai mare parte a cărţii se concentrează asupra perioadei de aşteptare de 6 ani, din momentul în care cei doi s-au întâlnit la facultate la Wheaton College în 1947 şi până când s-au căsătorit în 1956. Această perioadă este reconstituită din amintiri, pagini de jurnal şi scrisori şi este o panoramă a tuturor stărilor şi gândurilor pe care le poate avea cineva în astfel de situaţii şi, de aceea, cred că oricine se poate identifica la un moment dat cu autoarea. Eu cu siguranţă m-am identificat de multe ori, dar, de tot atâtea ori m-am simţit smerită şi provocată să mă analizez. De ce? Pentru că mă identificam foarte mult cu slăbiciunile, îndoielile şi temerile autoarei, dar mai puţin cu profunzimea, maturitatea şi preocupările ei spirituale, printre care aceea de a se dedica cu totul lui Dumnezeu şi lucrării misionare.

Acest lucru reiese foarte mult din iniţiativa ei de a ţine un jurnal spiritual la îndemnul unui predicator şi din ceea ce scria în el. Ea l-a numit Omerul de mană, inspirată de Exod 16:32: Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: «Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustiu, după ce v-am scos din ţara Egiptului.»“. Aşadar, în el îşi nota experienţele cu Dumnezeu, versete care o încurajau, versuri de poezii etc.

Îmi plac foarte mult nişte versuri scrise de Christina Rossetti, pe care o citează Elisabeth Elliot la sfârşitul capitolului Onoarea mai presus de pasiune:

„Căci înţeleg că iubirea-i de-aşa fel încât

Pe tine nu te pot iubi de nu-L iubesc pe El,

Iar pe El nu-L pot iubi pe tine de nu te iubesc.“

Aşa cum am spus, Elisabeth şi Jim s-au cunoscut urmând cursurile aceleaşi facultăţi şi deşi s-au împrietenit curând şi Jim i-a mărturisit iubirea sa pentru ea, au mai trecut 5 ani până s-au căsătorit – 5 ani de aşteptare, distanţă fizică, frământări, îndoieli, lupte interioare şi căutare a voii lui Dumnezeu cu privire la chemarea fiecăruia. Pentru că ei nu doreau să fie o piedică unul pentru altul în planurile pe care credeau că le avea Dumnezeu pentru fiecare în parte – Jim Elliot, de exemplu, a avut multă vreme încredinţarea că Dumnezeu nu vrea ca el să se căsătorească, el dorindu-şi (şi simţindu-se chemat) să fie misionar în triburi la care nu mai ajunsese nimeni. „Eu nu voiam să-l întorc pe Jim de la chemarea lui Dumnezeu, să-i distrag atenţia sau să stau în vreun fel în calea predării sale totale. Aceasta am înţeles eu că este adevărata iubire“, spune Elisabeth Elliot.

Răsfoind din nou cartea, am observat că am mai multe însemnări în capitolul Ce să fac cu singurătatea. Îmi amintesc că m-am identificat foarte mult atunci când am citit cartea cu întrebările pe care le pune ea în acest capitol, întrebări de tipul: „O noapte superbă cu clar de lună, dar eu sunt singură. Ar trebui să resping chiar strălucirea lunii, pentru că iubitul meu este în altă parte?“ sau „Sună telefonul. Oh! Poate este el! E cineva care vinde becuri. Să fiu nepoliticoasă pentru că ar fi trebuit să fie altcineva?“.

Surprinzător este că m-am identificat cu aceste întrebări deşi mă aflam deja într-o relaţie de prietenie în vederea căsătoriei cu viitorul meu soţ. Unul dintre motivele pentru care mă simţeam aşa era că el urma să plece pentru 3 luni de zile pentru o bursă în afara ţării şi avea să fie cea mai lungă perioadă în care fuseserăm despărţiţi de când ne cunoscuserăm. Un altul era acela că pur şi simplu nu-mi plăcea să fiu departe de el şi să nu fac toate lucrurile frumoase şi plăcute cu el.

De aceea am recunoscut vocea propriului meu iubit în ceea ce-i scria Jim Elliot lui Elisabeth, când ea şi-a arătat într-un fel nemulţumirea pentru distanţa dintre ei: „Nu lăsa dorul nostru să ne taie pofta de a trăi.“ Ceea ce dovedeşte faptul că poţi să te afli într-o relaţie cu cineva şi să fii totuşi la fel de nemulţumit şi de neîmplinit ca atunci când nu ai una, dacă nu înţelegi că acea relaţie nu înseamnă sau n-ar trebui să însemne totul pe acest pământ şi atunci când nu-ţi găseşti împlinirea în Dumnezeu.

Am învăţat şi eu, aşa cum ne arată şi Elisabeth Elliot în cartea sa, că aceste perioade de despărţire sau singurătate sunt momentele perfecte pentru dezvoltarea caracterului, slujire, pentru o mai mare apropiere de Dumnezeu, dar şi pentru a învăţa să nu fii dependent de un partener pentru a te bucura de viaţă.

Iată câteva dintre lucrurile prin care îi încurajează autoarea pe cei singuri:

– Stai liniştit şi să ştii că El este Dumnezeu!

– Aminteşte-ţi că nu eşti singur!

– Adu mulţumiri!

– Refuză autocompătimirea!

– Acceptă-ţi singurătatea!

– Oferă-I singurătatea ta lui Dumnezeu!

– Fă ceva pentru cineva!

Şi pentru că poate părea că am vorbit până acum numai din perspectiva unei femei (deşi sunt convinsă că cele spuse de autoare sunt valabile pentru ambele sexe), iată şi un sfat pentru bărbaţi:

„Tatăl meu i-a sfătuit pe cei patru fii ai săi să nu spună niciodată «Te iubesc!» unei femei până când nu sunt pregătiţi să spună imediat după aceea: «Vrei să te căsătoreşti cu mine?». De asemenea, nici să nu se gândească să spună: «Vrei să te căsătoreşti cu mine?» dacă nu au spus mai întâi «Te iubesc!». Cât de multă confuzie şi durere ar putea fi evitate dacă bărbaţii ar urma această regulă!“

Şi, în final, câteva gânduri asupra unei perspective corecte asupra vieţii (şi implicit asupra relaţiilor romantice):

„Nu suntem meniţi să trăim doar din ceea ce este natural. Trebuie să învăţăm să trăim din supranatural. […] Cum să ne educăm gusturile pentru lucruri cereşti, dacă suntem îmbuibaţi cu cele pământeşti?“

„Nu există viaţă spirituală continuă fără acest proces de renunţare. […] Primul pas în domeniul dăruirii este…orientat nu spre om, ci spre Dumnezeu: o cedare totală a tot ce e mai bun în noi. Atâta timp cât ideea noastră de predare se limitează la renunţarea la ceea ce este nelegiuit, nu am prins încă adevăratul sens: aceea nici nu merită să fie menţionată, căci „nici un lucru stricat” nu poate fi dăruit.“

Vă recomand această carte pentru că este diferită de alte cărţi pe tema relaţiilor: este o carte care propune ca metodă învăţarea prin exemplu, mai mult decât o listă de reguli. În plus, este o carte care vă va îndrepta gândurile mai mult la Dumnezeu şi la cât investiţi în relaţia cu El, decât la partenerul vostru sau la lipsa lui şi cred că în aceasta constă valoarea ei.

Printre cărţile scrise de Elisabeth Elliot, care au apărut şi în limba română şi ale căror prezentări vor apărea şi aici pe blog se numără Umbra celui Atotputernic – Viaţa şi testamentul lui Jim Elliot şi Călăuzirea lui Dumnezeu.

Pentru mai multe informaţii despre autoare şi lucrările în care este implicată în prezent accesaţi site-ul ei oficial, elisabethelliot.org.